Cum scapam de accesele de furie ale copilului

Cand vorbim de accesele de furie la copii, ne referim la acele tavaleli pe jos, urlete, aruncat de jucarii sau de orice prinde la indemana. Pe mine, la inceput, m-a luat destul de prin surprindere. Nu am constientizat ca va urma o perioada grea. Iar raspunsul meu, initial, nu a fost deloc ok. Imi venea sa ma iau cu mainile de par si sa il smulg fir cu fir iar lui sa ii pun un calus la gura si sa il leg fedeles. Dupa aproximativ 3 luni mi-am dat seama ca trebuie sa fac ceva. De data aceasta corect, astfel incat sa ne putem intelege si noi ca oamenii. Lucrurile incepusera sa degenereze iar nervii mei erau intinsi la maxim chiar si in momentele in care el era un ingeras. Ma asteptam, din clipa in clipa, sa inceapa Jihadul.

Ce sa nu faci cand copilul are o criza

Sa te enervezi

El este nervos, tu esti nervos si uite cum ajungeti tu sa tipi si el sa se arunce si mai cu avant in prima baltoaca. Mai rau, tu risti sa nu mai fi rationala si sa ai reactii pe care mai tarziu sa le regreti.

Sa il bati

Eu una personal sunt total impotriva violentei. Oricum ar fi ea. Unii spun ca un tras de ureche sau o palma usoara la fund nu strica. Eu am fost un copil batut. In toate felurile si mult timp. Dupa fiecare bataie ura fata de parinte crestea iar eu nu imi doream decat ca, data viitoare, sa fac intr-un fel sa nu mai fiu prinsa. Niciodata, dar niciodata, nu pricepeam cu ce am gresit atunci cand eram batuta. Violenta, oricat de “blanda” ar fi ea nu duce nicaieri si poti sa ii creezi sechele maxime copilului. Chiar de curand am intalnit o persoana care nici la 60 de ani nu putea sa treaca peste ceea ce patise in copilarie. Cu lacrimi in ochi imi povestea prin ce trecuse si cu fiecare povestire retraia la maxim acele momente.

Sa o iei personal

Multi dintre noi cred ca micutii o fac intentionat. Sa ne enerveze pe noi. Asa credeam si eu. Pana am constientizat (si citit) ca ei nu stiu sa isi controleze emotiile. Ei daca isi doresc ceva ACUM si viata le este impotriva, nu stiu notiunea de rabdare, nu stiu sa tina cont de conjunctura etc. La naiba! Au doar 2 ani! Nu au experienta noastra de viata. Si, sincer, ii doare fix undeva de sentimentele tale. Ei se concentreaza doar pe ceea ce isi doresc, nu sa te enerveze pe tine.

Sa il tratezi ca pe un adult

Da, este bine sa ii explici in detaliu ce se intampla in lumea asta. De ce nu poti sa ii dai un borcan de Nutella, de ce trebuie sa se culce etc. Dar ei nu vor intelege decat 10-20% din ce spui tu. Repet, la 2 ani nu au experienta unui adult. Nici creierul nu ii este dezvoltat ca al unui adult. De aceea, pediatria inseamna de la nastere pana la 18 ani. Aceasta este perioada de dezvoltare. Pana atunci, noi nu avem decat datoria sa explicam cu rabdare de 1000000 de ori orice.

Sa il pedepsesti

Si eu am aplicat asta. Daca criza avea loc afara in secunda doi eram in casa. Daca eram acasa il pedepseam cum imi venea. Daca arunca cu jucariile i le aruncam la gunoi sau il trimiteam la el in camera pentru time-off. Ajunsesem in punctul in care cu lacrimi in ochi isi arunca singur jucariile la gunoi dupa ce le aruncase pe jos. Nu am rezolvat nimic cu asta. Mai mult, dupa astfel de momente, suferinta lui era si mai mare si a doua zi ne astepta o repriza de nervi si mai intensa.

Momente de time-off

Adica sa il trimiti undeva sa stea singur, de obicei, in camera lui. Cum am spus mai sus, am incercat si asta. Si nu de putine ori, cand ramanea singur acolo incepea sa faca prapad. Neavand prea multe jucarii la el in camera incepea sa scoata hainele din dulapuri si sa le arunce pe jos. Iar plansetul si urletele lui ajunsesera la cote maxime. Nu il lasam sa iasa din camera decat dupa ce le strangea si le punea la locul lor. Si? Am facut ceva cu asta? Nimic. Ci mai rau. Pentru ca atunci cand venea ora de nani incepea sa planga, crezand ca este o pedeapsa iar camera lui devenise ca un fel de camera lui Bau-Bau.

Sa iti fie rusine

Ma refer la crizele in public (loc de joaca, magazine etc.). Nu este singurul copil care poate avea accese de furie si, sincer, ar trebui sa te doara fix undeva de ce cred sau iti spun altii. Nu trebuie sa ne educam copiii in spiritul de a ne lauda cu ei sau dupa cum se trezesc altii sa te invete.

Sa duci lupte de orgolii

Inainte de aceasta perioada, Rares se comporta exemplar in public. Nici nu imi imaginam ca se poate comporta asa. Ma gandeam cu groaza la urlete si tavaleli. Nu am suportat niciodata scandalurile si tot ce aveam in minte era ca nu voi accepta sub nicio forma un astfel de comportament. Eram setata sa NU II DAU VOIE sa se manifeste asa. Eu nu voiam si punct! Evident, gandind asa credeam ca si el o face doar asa in ciuda. Un fel de care-pe-care. Wrong again! Nervii mei ii inteteau si mai mult criza.

Dupa 2-3 luni in care ne-am aratat unul altuia de ce suntem in stare ajunsesem intr-un punct in care mai aveam putin si cedam nervos. Simteam ca nu o sa mai pot sa ma controlez si voi ajunge sa fac ceva total gresit. Ca voi ajunge sa imi pierd mintile si sa devin violenta. M-a speriat cumplit acest gand. Cum sa ma comport fix asa cum mi-am jurat ca nu o voi face? Si atunci, m-am schimbat peste noapte iar rezultatele au aparut instant, inca din prima saptamana. Asta este ceea ce am aplicat si va recomand si voua:

Fii ZEN

Da, da, stiu. Suna ca si cum mi-ar fi simplu de spus si ca si cum v-as lua la misto. Serios! Cauta in tine motive sa fii zen. Fiecare se cunoaste cel mai bine. Eu am citit multe carti de dezvoltare personala in ultimii ani si mi-am extras din ele ceea ce ma face sa ma calmez si sa privesc viata mult mai pozitiv. Si cand spun ZEN nu ma refer doar la momentul respectiv ci, in permanenta sa fii calma atunci cand esti cu copilul tau. Mi s-a intamplat de multe ori sa fiu nervoasa pentru ca mai voiam sa lucrez ceva si el “ma tinea din treaba”. Sau, sa ma enervez din motive exterioare lui si sa imi pastrez nervii si in preajma lui. Nu, acum imi impun sa fiu calma. Calma de-adevaratelea, cum spun copiii. Iar atunci cand el este nervos ma vede pe mine calma, isi da seama ca nu are niciun motiv de panica si in 2 minute se calmeaza si el si impreuna gasim solutii la ce il supara.

Fii blanda

In aceeasi ordine de idei ca la primul punct, nu poti sa fii bland daca esti un pachet de nervi. S-a trantit pe jos? Pastreaza-ti logica si vorbeste-i calm – incet si rar. Nu urla, nu vorbi sacadat, nu spune 100000 de cuvinte pe minut si mangaie-l. Eu, de obicei, il privesc bland, in primele secunde nu ii spun nimic, ca sa se descarce putin, apoi il mangai si incep sa ii vorbesc in propozitii scurte. Astept sa vad daca este atent la ce spun. Daca nu, mai astept si reiau din nou conversatia. Totul cu liniste reala si blandete. Dupa ce se mai descarca il intreb daca vrea in brate. In 90% din cazuri, imi spune ca da. Sta un minut si apoi se calmeaza.

Vorbeste-i de la nivelul lui

Incerc ca de fiecare data sa ma cobor la nivelul lui. Fiind prea inalti fata de statura lor, le creem senzatia ca suntem deasupra lor si din punct de vedere psihic si ca noi cautam sa ii dominam. Vorbind de la nivelul lor vor se vor simti mult mai relaxati si vor avea mai multa incredere in noi.

Fii autentica

Eu am o treaba cu minciuna. Mi se parea de rahat in copilarie sa fiu mintita. Mai ales grosier. Evident, vazand asta si eu incepusem sa fiu maestra in arta minciunilor. As fi ipocrita sa spun ca nu il mint deloc insa, incerc sa ma tratez. Acum trece printr-o faza de preferinte culinare si monotonie in alimentatie. Initial am mers pe “nu avem/s-a terminat” acum fac tot posibilul si ii spun ca nu are voie ca deja si-a luat portia pe ziua respectiva sau ca nu nu se poate in ziua aia. Si, ghici ce? Merge de minune. Da, mai sunt zile in care nu vrea sa accepte insa isi revine repede. Inca ceva, vis-à-vis de autenticitate: nu poti fi cu zambetul pe buze non-stop si sunt momente in care trebuie sa ii arati ca te supara. Trebuie sa invete si ce sentimente trezeste comportamentul sau. Doar sa aveti grija ca supararea sa nu va transforme in balauri cu colti.

Nu ceda

Multi incearca sa “inchida gura copilului” oferindu-i obiectul care a generat criza. Totul minunat pe moment. Copilul devinde brusc un ingeras si toata lumea este fericita. Pana data viitoare. Cand criza va fi si mai puternica. Si, ce te faci daca ce vrea el pur si simplu nu ai cum sa ii dai? De exemplu, alcool. El va invata ca va obtine ce isi doreste doar prin urlete. Am auzit de copii care exersau in fata oglinzii in pregatirea crizelor :))

Reinvata ce este rabdarea

Intai trebuie sa intelegi tu pe deplin ce inseamna sa fii rabdator si apoi sa ii inveti pe cei mici. Asta imi spun mereu cand simt ca incep sa ma precipit. Iar copiilor trebuie sa le spui de nenumarate ori acelasi lucru pana vor intelege. Ei invata sa fie rabdatori in ani de zile. Niciodata nu vor intelege din prima. Asa este natura firii. Eu am vazut asta in multe momente. Cea mai recenta apucatura este umblatul la masina de spalat vase. Este pur si simplu hipnotizat. Cum o deschid, cum ii sticlesc ochii. Isi aduce masinute sa le bage inautru sa se joace cu ele, vrea sa se urce pe usa, sa scoata farfuriile, CUTITELE!!!! Si nu aude nimic din ceea ce ii spun. Se comporta ca si cum ar avea doape in urechi. De fiecare data ii explic in toate formele ca este periculos, ca se strica, ca se sparge bla bla bla si nimic. Nu mi-a ramas decat varianta sa deschid masina pe ascuns, cand este ocupat cu altceva. Acelasi lucru mi s-a intamplat si cu televizorul si restul aparatelor din jurul lui. A incetat sa mai umble la butoane doar pentru ca s-a plictisit de ele, nu ca l-am convins eu. In rest, de obicei, intelege dupa ce i se explica cam de vreo 20-30 de ori :)) Pur si simplu nu am ce sa ii fac. Decat sa iau lucrurile ca atare si sa nu stea prea mult singur cu lucruri periculoase in jur.

Arata-i ca il intelegi

Cum spuneam si mai sus. Fii autentica! Nu doar ii spune ca nu are voie ceva. Da-i de inteles ca pricepi sentimentele lui. Comporta-te ca si cum si tu simti acelasi lucru. Empatizeaza! Si eu, dar mai ales el, avem o preferinta pentru lactate, preferinta pe care incerc sa o tin in frau. Si cand se supara ca portia de lapte este prea mica fata de cat si-ar fi dorit, ii spun, si traiesc prin toti porii momentul, ca si eu, ca si el, mi-as dori sa beau mult lapte :)) dar, nu se poate. Si, credeti-ma, chiar sunt super autentica. Puneti-va in locul lui. S-a stricat o jucarie? Imaginati-va cum si voua vi se strica telefonul. Nu ati fi si voi suparate? Parca va da o lacrima de nervi doar gandindu-va, nu?

Graba strica treaba

Si aduce si nervi cu ea. Daca incepeti sa va agitati ca ati intarziat nu stiu unde, ca ati depasit ora de somn, ca, ca, ca, nu faceti decat sa va puneti bete in roate. Copiii sunt ca un burete, absorb tot, atat informatii cat si stari. Sunteti agitate, veti agita si copilul. Incepeti pregatirile din timp. Eu de exemplu, sunt o persoana lenta si chiar nu functionez in conditii de stres si pe fuga. Asa ca, daca stiu ca la 11 trebuie sa plecam de acasa incep pregatirile de la 8-9 luand in calcul orice ne poate intarzia. Si daca avem zile cu program matinal incep de cu seara iar dimineata ma trezesc inaintea lui si imi rezerv timp chiar si pentru o gura de cafea. Nu trebuie sa ne panicam. Da, ok, poate doar daca trebuie sa prindem avionul sa avem voie sa ne panicam putin. In rest, nu este nicio tragedie daca intarziem putin. Lumea ar trebui sa inteleaga si nici nu este vre-un capat de tara.

Distrage-i atentia

Incerc sa nu o folosesc des pentru ca sunt sanse mari ca nervii sa ii ramana ascunsi si sa refuleze mai tarziu. Aplic metoda aceasta atunci cand sunt obosita, cand sunt prinsa cu ceva si nu ma pot concentra sau cand nu gasesc solutii la problema respectiva.

Gandeste in avans

Daca stii sigur ca ceva anume il poate face irascibil, elimina din timp acel factor. De exemplu, de ceva timp incepuse sa planga seara cand voiam sa il duc la nani. Asta pentru ca devenise trecerea prea brusca de la joaca la somn. Asa ca am pregatit terenul si am inceput sa il atentionez din timp, chiar cu aproximativ 20 de minute inainte: “bem laptele, ne schimbam si apoi ne ducem la nani” si ii repetam ca va urma momentul nani de cateva ori. El stie din timp si nu mai protesteaza deloc acum.

Lasa-l sa descopere

Avem mereu tendinta de a urma un tipar, de a fii freak control. Daca noi stim ca un lucru se face intr-un fel il pisam la cap sa il faca asa cum ii spunem noi. Eu dau exemplu mereu jucaria cu cercuri puse in functie de dimensiune (nu stiu exact cum se numeste). Initial incercam sa il conving ca trebuie puse dela mare la mic iar el insista sa le puna asa cum ii place lui. Pana la urma asa se dezvolta creativitatea unui copil, lasandu-l sa puna in aplicare ceea ce isi imagineaza, sa testeze, sa nu fie ingradit, sa i se ofere ocazia sa fie LIBER.

Dupa 2-3 luni in care ne-am batut cap in cap, intr-o luna, aplicand cele de mai sus, comportamentul s-a schimbat la 180 de grade. Da, nu se pot intampla minuni nici peste noapte, nici sa tina o vesnicie. Insa accesele de furie nu ne mai sperie, nici pe mine, nici pe el. Si, cel mai important, este faptul ca el a invatat sa se manifeste corect. Da, plange, tipa, insa aruncatul de lucruri a devenit istorie iar cu tavalitul pe jos ne indreptaptam tot intre acolo. Inceputul este greu dar veti vedea ca, destul de rapid, va deveni o obisnuinta sa va comportati in acest fel. Mai ales cand vor incepe sa apara si rezultatele.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here