Ne-au ingenuncheat!

N-am fost interesata prea mult de politica pana acum. De cand cu Facebook, usor-usor am inceput sa fiu la curent cu ceea ce se intampla in jurul meu. Fata de anii ’90-2000 cand singura sursa de informare erau doar ziarele, acum, in era internetului, avem acces la orice informatie, reala sau nu. Totodata, intre timp mi s-au schimbat si prioritatile si interesele. Daca in tinerete eram interesata doar de cum sa imi petrec timpul si cum sa imi dezvolt cariera, acum vreau sa stiu si in ce context politic imi voi creste copiii. Cum suna viitorul pentru ei? Si, uitandu-ma unde am ajuns, la cei care ne conduc acum, tristeetea incepe sa ma macine. Pana acum un an nici nu imi imaginam ca as putea sa traiesc intr-o alta tara. Nu incapea nicio indoiala. Aici este locul meu si al familiei mele. Nu ii condamnam pe cei care plecau. Fiecare alege ce se intampla cu viata lui. Dar acum incep sa ii inteleg perfect.

Cand le vad fetele de animale fara suflet ale celor care ne conduc. Cand simt pe pielea mea ca toate legile sunt facute si aplicate doar pentru a sustine o sleahta de ordinari fara niciun fel de emapatie fata de interesele noastre, ale pulimii. Cand vad in ce stare de degradare a ajuns sistemul de invatamant. Cand vad in ce haos traim, fiecare nestiind ce si cum sa faca sa traiasca mai bine, sa aiba ce pune pe masa. Toate acestea si multe ce nici macar nu pot fi detaliate imi adancesc tristetea.

O durere surda a sufletului

Este o tristete dureroasa. Este un sentiment ce imi umple inima de durere. Ca si altii, ma simt fara putere. Legata de maini si de picioare si inchisa intr-un loc de unde nimeni nu ma poate vedea sau auzi.

Ne putem exprima pe internet orice sentiment oricand si ne pot citi toti. Speram sa ne fie auzite gandurile si dorintele. Si la ce rost! Ei nu au urechi sa ne auda. Degeaba ne chinuim sa construim o tara. Degeaba ne chinuim sa ne educam copiii sa tina cont de altii. Degeaba ne pierdem vremea strigand cu durere sa se faca dreptate. Degeaba iesim in strada. Degeaba mergem si muncim in alte tari si trimitem bani “acasa” cu gandul de a ne intoarce si de a continua constructia unei tari mai bune. Degeaba sustinem oameni cu har, cu suflet si dedicare pentru poporul roman. DEGEABA! Ei au grija sa ne dea circ si “carnati” sa ne inchida gura.

Am fost socata sa vad rezultatele alegerilor. Nu credeam! Pur si simplu nu credeam! Speram sa se descopere ceva, orice, ce poate anula jumatate din voturi. Si, totusi, nu. Asta este ceea ce am ales. Iar acum ne purtam crucea.

In aceste clipe am trecut de la starea “oricum nu pot face nimic” la “m-as implica cumva, cu orice” pentru noi, pentru mine, pentru copiii nostri. Am citit de cei care s-au implicat pro bono in Guvernul Ciolos. Voiam si eu acum. Prea tarziu. Nu ne mai vrea nimeni. Pe noi, pe cei care vrem sa ne oferim gratuit in slujba tarii. Nu mai exista loc pentru noi. Ni se transmite cumva mesajul ca nu mai exista loc pentru bine. Un fel de “sezi, cuminte, popor roman”!

De ce suntem aici?

M-am tot gandit de ce dupa o gura de aer cand incepuse sa se intrevada luminita de la capatul tunelului am ajuns aici?

  1. Traim intr-o bula

Tu, cel care citesti aceste randuri faci parte din cei 9% care este informat, care este dispus sa munceasca mai mult pentru a fi bine si celorlalti. Esti cel cu educatie. Esti cel care nu ar face rau niciunei vietati. Esti cel care empatizeaza. Esti cel care vrea sa se dezvolte. Esti cel implicat. Si, totusi, faci parte doar din cei 9% Este ca si cum parerea noastra cu conteaza. Nu suntem nici macar considerati ca opozitie, ci o minoritate. Ba, as putea spune, niste ciudati. Da, noi suntem ciudatii. Cei din bula de 9%. Cum sa ne fie auzite vocile fiind asa de putini?

  1. Suntem obositi si resemnati

Singura perioada in care chiar am simtit ca incepem sa o luam pe un drum drept si corect a fost in perioada guvernarii Ciolos. A fost ca un vis frumos. Un vis din care ne-am trezit si am ajuns in acest cosmar odios. Acum am realizat ca din ’90 si pana acum, de fapt, nu s-a schimbat nimic. Dar ce spun eu anii ’90?! Parca am fi in comunism. Mai avem putin si ne intoarcem la paine si curent cu ratia. Si ce solutie am gasit intr-un final? Sa plecam. Sa dam bir cu fugitii. Sa ne omoram si ultima farama de speranta.

  1. Suntem o natie de prosti

Prosti in adevaratul sens al cuvantului. IQ-ul nostru probabil este undeva pe minus mult. Ne distram cand ne uitam la Vox Populi, nu? Dar oare este rasul nostru? Radem de noi insine. Pentru ca astia suntem noi. Abia ne stim numele tarii. Abia stim sa numaram pana la 10. Acei oameni sunt cei care ne “conduc”. Pentru ca ei sunt cei 45%. Ei sunt cei care au votat pentru cei din bula de 9%. Politicienii au avut grija sa lase sistemul de invatamant sa se degradeze continuu pana am ajuns sa muncim pentru meditatii si after school. Ne-au “invatat” ca diplomele se obtin cu copy-paste si este ok. Ca poti ajunge sa fii educat de profesori fara niciun fel de pregatire. Ca poti ajunge sa termini liceul fara sa stii sa citesti.

  1. Ne-au cumparat pe viata

Au perpetuat obisnuinta de a da spaga. Vrei sa scapi de amenda? Vrei sa intri primul la permise? Vrei bani de UE pentru business-ul? Vrei un loc la cresa/gradinita/scoala? Vrei un doctorat? Vrei un loc de munca la Stat? Scoti un ban “da’ stai in fata”! Cum sa iti doresti sa traiesti in legalitate 100% cand deja ti-au intrat spaga si combinatiile in sange?

  1. Au ingenuncheat Justitia

Cat va mai rezista Kovesi? Cat va mai rezista Godina? Sunt doi oameni ce lupta pentru adevar, pentru aplicarea legii indiferent de cine esti. Cati sunt? Doi! Restul sunt redusi la tacere, prin amenintari sau bani. Si pana la urma ce conteaza doua voci cand, atat Politia cat si Justitia sunt deja manjite pana in ochi de noroi? Cine sa aplice legile cand public sunt reduse la tacere si ne invata sa ne razvratim impotriva celor ce ne trag pe dreapta pentru incalcarea regulilor?

 

Cu toate acestea cred ca ne-a mai ramas o frimitura de speranta. Dar oare ce putem face cu ea?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here